Mirel Rădoi a dat lovitura carierei și se va umple de bani la arabi după ce a semnat cu Al Jazira, una dintre formațiile de top din Emiratele Arabe Unite.
Fostul selecționer a părăsit-o pe Al Bataeh în detrimentul noii sale echipe, iar Meme Stoica a explicat ce înseamnă această mutare pentru antrenorul român.
După ce a semnat cu Al Jazira, Mirel Rădoi va avea ocazia să antreneze unul dintre cele mai importante cluburi ale țării, al doilea ca rang după Al-Ain, formație pregătită în trecut de Olăroiu și în tricoul căreia Rădoi a evoluat timp de trei sezoane ca fotbalist.
Meme Stoica e convins că mutarea venită în început de an reprezintă un semn bun pentru Mirel Rădoi, care a depășit toate așteptările la Al Bataeh, echipă care avea ca obiectiv evitarea retrogradării.
„E o treaptă importantă. Noul club e peste unde a fost el până acum. E Al-Ain, unde sunt mulţi bani, şi al doilea club e Al-Jazira, mai e Sharjah, al lui Oli.
E cam la nivelul lui Oli. Înseamnă că a făcut bine ce a făcut. Avea de evitat retrogradarea cu echipa şi a dus-o pe locul 7. Şi cu cine? Cu Meleke, pe care l-am urmărit, joacă mereu”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.
Al Bataeh a anunțat despărțirea de Mirel Rădoi în cursul zilei de joi, 4 ianuarie. 14 meciuri a adunat fostul selecționer pe banca echipei din Emirate: patru victorii, patru remize și șase eșecuri.
„Al Bataeh îi mulțumește antrenorului primei echipe, românul Mirel Rădoi, pentru timpul petrecut la club și pentru efortul uriaș pe care l-a făcut pentru ca echipa să se prezinte la un nivel onorabil și să obțină rezultate incredibile.
Am sperat ca această colaborare cu antrenorul Rădoi să continue, dar el a ales să plece de la club. Având în vedere circumstanțele speciale, contractul a fost reziliat de comun acord. Îi dorim mult noroc pe viitor”, anunță Al Bataeh.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER